C. Buzea, CÂINII LATRĂ CU DINŢI
Când copiii nu-s cuminţi, Câinii toţi latră cu dinţi. Ascultaţi ce vă învăţ, Nu le arătaţi vreun băţ, Şi nici pietre, nici nimic, Că vă muşcă de târlic.
Poezii Scurte
C. Buzea, CE SPUNEA UN BĂIEŢEL
Îmi spunea un băieţel Că ar vrea mult, mult şi el Să se facă o zi miel, Ca să poarte clopoţel.
C. Buzea, MĂRUNŢICA
Dragi copii, fetiţa este Mărunţica din poveste. Poţi să-i zici, poţi să nu-i zici, Tot i-e milă de pisici, Că se miorlăie şi-i cer Mâncărică cu piper. Mărunţica le promite Lapte dulce şi clătite. Ele tac, mai fac un pas, Le trag şoarecii de nas.
C. Buzea, TRAS PE SFOARĂ
Cu băiatul tras pe sfoară, Paie mi-am aprins în cap! Nu ştiu cum să fac să scap, Ca să-l trag şi-a doua oară. Dar, a doua oară, oare Nu va vrea puţin să-ncerce Să mă tragă el pe sfoara? O să-i meargă, dacă-mi merge!
C. Buzea, UN CĂŢEL DALMAŢIAN
– Spune, te rugăm frumos, Tu eşti trist sau somnoros? – Nu vă mai miraţi de mine Că sunt câine cu buline. Mă gândesc de-acum un an, De ce sunt dalmaţian?
C. Buzea, VÂNĂTOARE DE BALENE
Milioane, bilioane În vreo două-trei oceane Printre valuri vin alene Trilioane de balene. O corabie plutea, Căpitanul le vâna. – Vin spre noi balene mari! – La harpoane, marinari! – Vin şi cele mijlocii! – Le lăsăm pe toate vii! – Celor mici le dăm bomboane, C-am rămas fără harpoane!
C. Buzea, VEVERIŢA DIN REVISTĂ
Veveriţa din revistă Sună nasul în batistă. Se va duce la spital, La un doctor papagal. Papagalul este foarte Ocupat în altă parte. La spital dacă te duci, Bei precis sirop de nuci. Alifiile sunt bune Dacă-s dulci şi cu alune.
D. Grama, SINGUR ŞI FLĂMÂND DE TINE
E bine. Singur, uitat de lume, nu-ntreb unde şi când e bine. Sunt singur şi flămând de tine. E bine. Cu soare la apus, cu ploi venite iute şi cu vânt. E bine cu tine. Tu, rădăcină, eu, pământ.
E. Farago, UN GÂND
Mii şi mii de valuri vin din larg mereu Pân-ajunge marea de adapă malul; – Nu-ntreba nisipul cine poartă valul Că ar fi în stare să-ţi răspundă: – Eu!
E. Farago, VINE, VINE IARĂŞI IARNA
Vine, vine iarăşi iarna, Ninge-afară, ninge. Mulţi copii afară sunt, Laudă colinde. Doar bunica stă în casă, Spune o poveste. Despre marele Iisus, Spune o poveste.
M. Eminescu, CU PENETUL CA SIDEFUL
Cu penetul ca sideful Strălucește-o porumbiță, Cu căpșorul sub aripă Adormită sub o viță. Și tăcere e afară. Lumineazã aer, stele. Mută-i noaptea — numai râul Se frãmântă ’n pietricele.
M. Eminescu, CU-AMÂNDOUĂ MÂINILE...
Cu-amândouă mâinile Inima o ţii Şi îi simţi bătăile Repezi, dulci şi vii. Ochii-n trup se sperie Şi revarsă foc. Ai visat vreodată tu Astfel de noroc? Un noroc asemenea Blând şi dureros! Tu iubeşti, copila mea, Fără chiar să ştii.
M. Eminescu, DE VORBIȚI MĂ FAC CĂ N-AUD...
De vorbiți mă fac că n-aud, Nu zic ba și nu vă laud: Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici v-aplaud; Dară nime nu m-a face Să mă ieu dup-a lui flaut; E menirea-mi: adevărul Numa-n inima-mi să-l caut.
O. Cazimir, CE SĂ FIE?
Ce să fie? Frunze n-are, Nu-i nici floare, În păduri și pe ogor, Prin grădini și-n deal la vie, Stă mereu într-un picior, O umbrelă de hârtie… Ce sa fie? Răspuns: Ciuperca
O. Cazimir, CINE NU-L CUNOAŞTE?
Chel ca-n palmă, bosumflat, Zi și noapte stă culcat. S-ar scula și el, vezi bine însă curpenul nu-l ține. Cine nu-l cunoaşte? Cine? Răspuns: pepenele
O. Cazimir, CINE-I OARE?
Merge, merge – greu ajunge! Are coarne – dar nu-mpunge. E ghebos Şi fricos, Iar când iese la plimbare, Îşi ia casa de-a spinare. Cine-i oare?
O. Cazimir, CUM O CHEAMĂ?
Rosioara si codata Umbla noapte prin poiata, Si la noi si la vecini, Ca sa cumpere gaini. De platit,nu le plateste, Dar pe loc le jumuleste! Cum o cheama? Raspuns:Vulpea
O. Cazimir, TOAMNA
Trece vântul prin copacii goi Și zvârle cu castane-n noi. Dar în liniștea din umbra lui, Nu-i răspunde glasul nimănui. Doar o frunză-a mai foșnit, departe, Ca o filă-ntoarsă dintr-o carte.
O. Cazimir, ŢARA MEA
Frumoasă mi-e ţara străveche, Întinsă pe munţi şi pe văi, Cu fete cu flori la ureche, Cu mândri şi ageri flăcăi! Frumoasă mi-e ţara cea nouă, Când râde cu râs tineresc, Cum râde grădina când plouă Şi florile când înfloresc.
O. Cazimir, ZI-I PE NUME!
Din grădina lui Mihai, De sub tufe de urzici, A ieşit un ghem de scai Ca să caute furnici: Uite-l acolo, uite-l ici… Zi-i pe nume, cine-i? Ghici!
Z. Stancu, AMURGUL SE ÎNTOARCE
Amurgul se întoarce cu zvonuri largi de clopot Şi clatină-n grădini măslini cu roade sfinte, Se schimbă vorba noastră deodată-n tainic şopot Şi tu mi te alături, cu umărul, fierbinte.
Z. Stancu, ARBOR
Când mâna ta pe fruntea mea e floare Şi-nfrigurat cealaltă mână-ţi caut, Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare Şi cugetul ca zvonul unui flaut, Dar când departe paşii tăi îmi sunt Şi sânul cu miros de busuioc, Mă simt un arbor greu către pământ, Încins între perdele largi, de foc.
Z. Stancu, CĂLĂTORIE
Vom trece simplu dintr-o stea în alta Când steaua noastră va îngheţa. Când inima se întunecă, inima Nu caută lumină în alta? Soarele îl vom schimba cu altul Când miezul lui va deveni rece. Când ni se năruie înaltul Spre alte privelişti pasul nu trece?
Z. Stancu, CÂND MI-O-NGHEŢA CUVÂNTUL
Când mi-o-ngheţa cuvântul pe vârful asprei limbi Nu vreau să mă prefac în fluture sau floare, Ci aş dori în nor de aur să mă schimb, Belşug de grâu să scutur pe sterpele ogoare.
Z. Stancu, CÂND NICI LUCEFERII
Când nici luceferii nu sunt eterni Ce rost are cuvântul “întotdeauna”? Trecem ca şipotul vântului, Putrezim ca firele ierburilor. În corola inimei cât bate, cât mai bate, Purtăm lumina frunţii şi smoala ochilor. Nu-mi cere să-ţi răspund “totdeauna” Când nici luceferii nu sunt eterni.
Z. Stancu, CÂND SE LEAGĂNĂ PLOPII
Când se leagănă plopii, îmi spun: Aşa se leagănă ea pe străzile oraşului. Când furtuna bântuie pădurea, îmi spun: Trupul ei e o pădure în veşnică frământare. Când calc ierburile câmpului, îmi spun: Ca ierburile acestea e rouată, e proaspătă. Când mânjii nechează, îmi spun: Ca mânjii, ca mânjii e sprintenă.
Z. Stancu, CÂNTEC DE SFÂRȘIT
Poate greşesc: dar steaua tot roşie-a rămas. Poate greşesc: dar fluviul e-acelaşi ca-nainte. Poate greşesc: dar munţii îşi au şi ei un glas. Poate greşesc: dar câmpul şi el are cuvinte.
Z. Stancu, CÂNTEC II
Mi-eşti atât de aproape şi totuşi Atât de departe, atât de departe! Nu ne desparte Decât iazul cu lotuşi.
Z. Stancu, CÂNTEC IV
Departe, departe cade amurgul, Vânăt păun cu penele veştede. Ploaia de cenuşă a nopţii Ne va cădea peste creştete. Poate se vor aprinde copacii Undeva-n păduri seculare. Aceeaşi faţă roşie a lunii Vom pune-o căpătâi fiecare.
Z. Stancu, CINE ȚI-A SPUS PĂPUȘĂ
Cine ti-a spus păpușă a mintit, A mintit cine ti-a spus trestie. Cine te-a numit fiara a mintit, A mintit cine ti-a soptit rodie. Esti miezul zapezilor, esti miezul Amar al cucutei amare. Ai pielea amara ca sucul de salcii. Ca visina-n parg ai gura amara.
Z. Stancu, CIREZI
Cirezi blajine pasc trifoisti langa ape si-si nalta in vazduh, cu muget , botul ud Cand, seara te presimt plutind sfios pe aproape, Cand pasii desculti prin ierburi inalte se aud.
Z. Stancu, CLOPOT
O toacă sună-n soare, şi inima îmi bate Asemeni unui clopot de bronz străvechi ce-ar vrea Să stingă plânsu-amar al lumii întristate Cu dangătu-i sonor şi luminos , de stea.
Z. Stancu, DA: AM CRESCUT CU MACII...
Da: am crescut cu macii şi strugurii pe câmp. Da: mai păstrez, ca iarba, şi-acum, sub pleoape rouă. Da: m-am scăldat în râul cu cânepi la topit, Da: mi-am julit genunchii în vişini şi-n cireşi.
Z. Stancu, DAC-AI VENI-N GRĂDINA
Dac-ai veni-n grădina cu steme şi medalii! Albinele se roagă acolo şi se-nchină Pe fiecare dintre molaticele dalii Ca-ntr-o bisericuţă de zumzet şi lumină.
Z. Stancu, DACĂ AȘ FI PICTOR
Dacă aş fi pictor, aş spune: Iedule, pozează-mi pentru ea. Dacă aş fi pictor, aş spune: Vreau să am model vijelia. Dacă aş fi pictor, aş spune: Ca râul acesta îi clocoteşte pieptul, Ca livada aceasta înfloreşte, Ca lanul acesta-n dogoare aşteaptă ploaie.
Z. Stancu, DEPARTE, DEPARTE CADE AMURGUL
Departe, departe cade amurgul, Vanat paun cu penele vestede. Ploaia de cenusa a noptii Ne va cadea peste crestete. Poate se vor aprinde copacii Undeva-n paduri seculare. Aceeasi fata rosie a lunii Vom pune-o capatai fiecare.
Z. Stancu, DRUM ÎN NOAPTE
Asta noapte-am fost pe câmpuri cu visele duium Şi nu m-am întâlnit, prin flori, cu nici un duh, Dar am simţit salcâmii cădelniţând parfum Şi fâlfâiri de aripi de buhe prin văzduh.
Z. Stancu, EŞTI SINGURA VIOARĂ
Eşti singura vioară pe care-aş vrea să cânt, Eşti singurul izvor la care-aş vrea s-adăp Şi setea mea şi setea acestui vast pământ În care într-o zi va trebui să-ncăp. Eşti singura-nflorire pe cerul larg şi gol, Şi glasul tău e-acela pe care-l tot aud. Ai mâinile asemeni zăpezii de la pol, Ai părul tumultos, ca mările din sud.
Z. Stancu, EU SUNT SOARELE TĂU
Eu sunt soarele tău şi fără mine Tu nu poţi să trăieşti. Eu sunt aerul tău şi fără mine Tu nu poţi să trăieşti. Eu sunt apa ta şi fără mine Tu nu poţi să trăieşti. Eu sunt pâinea ta şi fără mine Tu nu poţi să trăieşti. Eu sunt somnul tău şi fără mine Tu nu poţi să trăieşti. Eu sunt … Eu nu sunt nimica. Nu sunt nimica.
Z. Stancu, FAPTĂ
Am prins în mâni, în zori, o stea care cădea, Să nu lovească-n aripi, în aer, o albină Ce se-ntorcea grăbită, în zbor, cu cofa grea, Către prisaca ei, de miere şi lumină.
Z. Stancu, FOCUL DIN SÂNGE
De unde a început cântecul? De unde s-a ridicat întâi zarea? Nimeni nu cunoaşte marginea peisajului, Nimeni nu sărută buzele soarelui. De unde a izvorât sângele? Focul din sânge de unde a venit? Cine ne-a înnebunit cu foc sângele? Cine a înnebunit cu sânge focul şi l-a hrănit?
Z. Stancu, FUGA LEBEDELOR
Pământul cântă-n paşii noştri proaspeţi, Tremură în văzduh învierea, Mâinile ţi s-au făcut mai mici, mai înguste Şi unghiile mai viorii. Cu steme voievodale pe frunte Melcii suie în crengile livezii. S-au furişat spre munţi, spre munte, Lebedele zăpezii.
Z. Stancu, FUGĂ
Azvârli în colţ ghiozdanul supărată Că azi ai căpătat o notă rea. Lepezi rochiţa ta numerotată Şi-mbraci o iie proaspătă, de nea, Îmi faci un semn, ne furişăm desculţi Spre câmpul plin de mure şi de rugi, De sprinten ţârâit de greieri mulţi Şi iepuri ce-ţi arată cum să fugi.
Z. Stancu, FURTUNĂ
Furtună! Tu-mi întinzi o mână mică, Ţi-e teamă şi te ghemui lângă mine Sfioasă ca un pui de rândunică, Şi ploaia, răpăind grăbită, vine. Ţi-e părul ud şi faţa toată udă, Alergi cu mâna caldă-n mâna mea. Miroase câmpu-a grâu şi-a iarbă crudă, Şi tremuri şi eşti albă ca o stea.
Z. Stancu, GEMENE
Carnea e oaselor geamănă, Oasele, sângelui gemene. Moarte, cine îţi seamănă, Cine mai poate să-ţi semene? Poate eşti câmp înflorit, Poate eşti hrubă de sare, În care, ca un stâlp înlemnit, Stă, fără-ntrebări, fiecare.
Z. Stancu, GOL
Azi am bătut cu talpa în pământ Şi nu mi s-a răspuns nici un cuvânt. Slăvile le-am lovit c-un stol Şi-au răsunat a gol. E gol ţinutul; pare goală faţa Acestei lumi pe care-o sorb într-una, Şi-mi pare fără sâmbure chiar ora În care mi se clatină sub frunte luna.
Z. Stancu, GRADINA IN ZORI
Dac-ai veni-n grădină, ţi-aş arăta în zori Albine cum se roagă smerite şi se-nchină Pe fiecare dintre sălbaticele flori, Ca-ntr-o bisericuţă de rouă şi lumină.
Z. Stancu, IERI ERAI ÎNCĂ TÂNĂRĂ
Ieri erai încă tânără, ca frunzele, Ieri erai încă zarzăr şi plop, Ieri erai încă proaspătă, ca izvoarele, Ieri erai încă ulcior şi vioară. Ieri erai încă podgorie în pârg, Ieri erai încă sprintenă ca mânjii, Ieri îţi tremurau încă buzele, genunchii, Acum sălciile-s galbene, galbene…
Z. Stancu, INIMĂ
Inima mea e plină de vis şi de iubire, Cum e încărcat de flori un ram de măr în mai, Un ram cu candeli albe pufoase, unde vin Albinele s-adune pentru ştiubeie miere.
Z. Stancu, INSULĂ FĂRĂ NUME
Insulă fără nume, pierdută în ocean, Adolescenţa mea şi-acum te mai visează. Femeie fără nume, cu tâmple de mărgean, Şi astăzi carnea mea aprinsă te cutează.
Z. Stancu, ÎN INIMĂ PORT VIAŢA
În inimă port viaţa, ca apa un ulcior, Prin soarele ce-n aur şi sânge mă îngroapă, Prin roua care cade pe ierburi şi adapă Hulubii îmbătaţi de lungul lor sobor.
Z. Stancu, ÎN MARE, ROD DE STELE
În mare, rod de stele, şi peste câmp copoi. Din crengile amiezii mi-am făurit un flaut Dar cântecul stă simplu în noi şi lângă noi, Îngemănat iubirii pe care n-o mai caut.
Z. Stancu, ÎNTREBĂRI
Când ai trecut Dar poţi să prinzi somnul cu mâinile? Poţi să prinzi vântul? Poţi să prinzi timpul?
Z. Stancu, ÎŢI GHICESC ÎN PALMĂ
Îţi ghicesc în palmă: Ai genunchi, călcâie şi dinţi, Ai fruntea rotundă şi calmă Şi glezne fierbinţi. Îţi ghicesc în cafea: Ai coapse cu pielea bălană, Îţi ghicesc în stele, în stea: Eşti tânără, tânără, abia codană.
Z. Stancu, LA ORA ȘASE
La ora şase pasările luminii Vin grele şi-ni deschid ferestrele, La ora şase pasările luminii Vin şi-mi ciugulesc inima. La ora şase pasările inimii Vin şi mi se aşază pe umeri, La ora şase pasările luminii Îmi vor aduce într-o zi întunericul.
Z. Stancu, LUNA POGORÂSE PE ROCHIA TA
Luna pogorâse pe rochia ta, Luceafărul ţi se clătina pe creştet. Cine a sfâşiat luna, cine? Cine a stins luceafărul, cine? Când treceai, daliile zâmbeau, Când treceai, casele îşi deschideau porţile. Ieri fremătau încă pădurile, Casele şi-au tras peste ochi obloanele grele.
Z. Stancu, M-AM OPRIT LÂNGĂ COȘUL VIEȚII
M-am oprit lângă coşul vieţii, Roadele, roadele, dulci şi amare. Din fiecare gust şi arunc Sâmburii-n ţărâna grasă, sâmburii. M-am oprit lângă coşul morţii, Roadele, roadele, dulci şi amare. Gust doar un fruct: mai amar, mai amar Şi sâmburu-l sparg între dinţi.
Z. Stancu, MÂINILE CÂNTAU CA PĂDURILE
Mâinile cântau ca pădurile, Şoldurile nechezau ca stepele, Ochii purtau corăbii cu pânzele umflate, Genunchii păşteau: căprioare. Dar buzele, buzele rămâneau neclintite, Iar tâmplele roşii zvâcneau Lângă roşul urechilor ciulite, Lângă roşul timid al obrajilor.
Z. Stancu, NAȘTEREA
Păstorii se întorceau în somn pişcaţi de purici. Îngerii n-au sunat din trâmbiţe, Nu s-au cutremurat înălţimile, Magii îşi iubeau pe covoare moi ţiitoarele. Dar vitele în adevăr rumegau paie, Maria se zbuciuma în adevăr în sânge, Şi în vreme ce ochii lui Iosif creşteau văpaie, Pruncul trandafiriu a prins a plânge.
Z. Stancu, NU MI-E DOR DE NIMIC
Nu mi-e dor de nimic, iar dacă Îmi sfâşii totuşi piepul şi viaţa, O fac fiindcă îmi place cumplit Să mă iau la trântă cu viaţa. Nu mi-e dor de nimic, iar dacă Fruntea mi-o sfâşii, coapsa şi capul, O fac fiindcă aceasta mi-e vrerea, O fac fiindcă acesta mi-e placul.