Mă trezesc lângă o fereastră deschisă în care o femeie tânără ţine un prunc în braţe. Mă îndeamnă din ochi să mă apropii. Fără să privesc îi spun: Sunt eu acest copil, mamă! De ce mi-l arăţi tocmai acum când m-am reîntors? Nu-mi răspunde. Îşi întoarce privirea înspre interior. Acolo pe un scaun înalt e tata. Fumează şi tace. Eu cresc în braţele mamei care mă scapă în stradă unde eu...
De mult te uiţi spre mine şi nu mă recunoşti. Fireşte, ne despart orizonturi pe care trupul nu le poate atinge ne desparte râsul ne desparte plânsul. Şi nu mă recunoşti pentru că eu sunt doar umbra gândului care aşteaptă să fie rostit.
În mohorâta dimineaţă Mijesc luminile ca-n fum, Şi parcă dincolo de drum S-a isprăvit cu orice viaţă, Că nu mai poţi zări, de ceaţă, O streaşină, un pom, un fum… Şovăitor vă-ntindeţi pasul Sub greul jilavului nor, Vă doare-al inimii fior, Vă-neacă lacrimile glasul, Şi mut rămâne „bun rămasul" Pe buzele ce parcă mor… Doar mâinile înfrigurate Se caută, se-ating, se strâng… Şi iată că pe drum se sting Luminile, odată toate,...
Nu-i dor și nici durere în tihna ce te doare, Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ți se pare Că se topește-n greul unei adânci tăceri, De n-ai mai ști de vieții mai ai ceva să-i ceri… Și nu ți-ai fi în stare să te intrebi pe tine De nu cumva în minte-ți s-o fi gândind altcine, Târziu îți pare-o șoaptă ce inima ți-o strânge - De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge…...
În serile de toamnă, Când îngerii întind Pe-nchişii ochi ai zilei bolnave Vălul serii, Ne pomenim adesea Gândind, Plângând, Iubind, Cu-o dragoste smerită Şi-adâncă Şi târzie, Pe bunii duşi Pe duşii ce n-au să mai revie Şi i-am lăsat să plece, De tot, Fără să ştie De-a fost cândva o clipă În care le-am pătruns În tainiţa comorii Ce ne-o jertfea pe-ascuns Iubirea lor adâncă Şi tristă Şi sfioasă… ………………………...
Tu, ce-ai venit zambind cum numai Trimisii primaverii vin, Tu, ce-ai venit zambind prin plansul innegurat ce-l cerne bruma, Si te-ai oprit sa bati in poarta Parag in itelor gradini, Purtand in maini panerul plin Cu-atatea fagede rasaduri de rare flori. Aduse-n dar, Sa cheme harul vietii iar In somnul sterpelor razoare, Opreste-te in prag, si-agata-l de ruginite zavoare A portilor innegurate, in care vii sa bati zambind, Opreste-te in prag si-agata-l, panerul...
În lanțul legilor haine, Zadarnic mâinile se frâng; — Cu fiecare zi ce vine Se sting luminile… se sting!… Își ninge fulgii peste mine Aripa unui mut blestem, — Dar știu că sufăr pentru tine, Și nu mă plâng… și nu mă tem… Se zbate tot mai stins în vine Al clipelor îndemn nătâng; — Și-n umbra zilelor puține Se sting luminile… se sting! Își ninge fulgii peste mine Aripa mutului blestem;...
Flori de-o zi, de-o clipă Mi le-adun acuma, Să le culc cenuşa înfrăţită-n huma Unei mice şi albe şi tăcute gropi. Şi nici brazi, nici sălcii, nici salcâmi, Nici plopi Nu vor plânge asupră-i… Făr’ să le mai număr clipele sau anii, Roşii, albe, albastre flori de lunci sau stranii Flori crescute-n seră, ori în fund de-abis, Mi le strâng din racle, Mi le strâng din cripte, Mi le scot din veghea crucilor înfipte,...
Şi iar mi-i sufletul la tine Atât de-ntreg, Atât de tot, Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare Că cere, Mângâie, Şi doare, De parcă tu ai plâns-o-n mine, De parcă ţi-am venit de tot… Aşa!… dă-mi mâinile-amândouă, Şi ochii amândoi mi-i dă, Deschişi adânc Şi mult Şi-aproape Pân-vom închide-o sub pleoape Aceeaşi stea topită-n două De mult ce ia De mult ce dă… Şi calea gândului se-nchide Doar lacrimile vad îşi cer…...
Iubiri din alte vremi, năluce, Și doruri ce m-ați amăgit, Cu-ntreg amarul fericirii, — Plecați din sufletu-mi trudit! Din cuibul înghețat de-acuma, Sărmane rândunici, în zbor, Fugiți, mânate de nădejdea Unui sălaș mai priitor… În ceața zilelor mocnite Se sting trecutele simțiri; — Și trandafirii din tufișuri, Și spinii de pe trandafiri, S-au dus, — și, precum vine noaptea Pe urma orișicărei veri, Pe urmă-le’mi veni uitarea Ea, cea din urmă din dureri…...
Un lung vîrtej de colb învăluit, Atît a mai rămas în urma ta… S-a clătinat o vreme pe şosea, De parcă-o umbră rătăcită s-a trezit Şi s-anălţat, şovăitoare-n, vînt, Să caute cu paşi miraţi şi mici Pe-un om care-a murit de mult pe-aici Şi-a părăsit-o, aruncată la pămînt. Dar, tot mai rară, umbra nimănui Se risipea în lungul drumului, Şi după orice om care trecea Se ridica din nou, ca-n urma ta....
Sub cerul limpede ședeam cerul limpede ședeam, sub, Grivei se uita la mine cum cântam deoarece eram amândoi la club. De ce eram acolo și nu în altă parte, în altă parte de ce nu eram? Că sunt, astăzi, vii sau că sunt moarte păsările au stat și ele pe ram. Zăpada se topește chiar dacă-i murdară, gunoiul arde chiar dacă-i murdar, când eram în clasa a IV-a primară, era și Grivei în cursul elementar....
Vino — îmi spuse pădurea — Dar lasă-ți acasă securea. Vino, cu urșii să-ncerci Să culegi bureți și ciuperci. Vino — îmi spuse pădurea — Dar lasă-ți acasă securea. Vino și-ncearcă să prinzi Printre ramuri ceru-n oglinzi. Vino — îmi spuse pădurea — Dar lasă-ți acasă securea. Făt-Frumos te-așteaptă și zânele Cu păr de aur, stăpânele. Plecai vrăjit. Și mersei, mersei, La marginea pădurii ajunsei. Fluierând intrai în pădure Fără arc și fără secure....
Odată am ucis o vrabie, Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o. Pe urmă, o zi Şi-o noapte întreagă Am tot plâns-o şi am tot jelit-o. Nu m-a bătut mama, nu m-a certat, În mână ţineam o bucată de pâine. Degeaba, mi-a spus, Degeaba, mai plângi, Ce-ai omorât, omorât rămâne! Mai târziu, am crescut flăcăiandru Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată, Dar nu ştiu de ce Într-o zi a murit...
Chiar după ce voi muri, dragul meu, Şi voi fi-ngropată adânc în pământ, dragul meu, Deasupra mormântului meu va arde veşnic o flacără, dragul meu, Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu, Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu, Şi tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu. Flacăra albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu, Flacăra neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu. Flacăra albă şi flacăra neagră,dragul meu,...
Cine mi-a furat cuvintele cu care te chemam? Cine mi-a furat mâinile cu care-ţi făceam semne? Primăvara mi-a aflat grădina veştedă, Toamna mi-a găsit livezile sterpe. Cine mi-a zdrobit fuga după ciute? Cine a risipit fulgii somnului împărtăşit împreună? Vara nu-mi mai coace grâul inimii, Iarna nu-mi mai aduce zăpadă şi lună.
Stă ciuta neagră între stânci, afară. Cine-mi va săruta gura amară? Cine-mi va săruta gura amară? Încet-încet pătrunde ciuta-n tindă. Vrea botul către mine să-l întindă, Vrea botul către mine să-l întindă. Miroase buzele-i a iarbă crudă, O strig în şoaptă, nu vrea să m-audă, O strig uşor, tot nu vrea să m-audă. Aleargă aprig cineva spre mine, Prin viscol şi prin zloată albă vine, Prin viscol şi prin zloată albă vine....
Luna pogorâse pe rochia ta, Luceafărul ţi se clătina pe creştet. Cine a sfâşiat luna, cine? Cine a stins luceafărul, cine? Când treceai, daliile zâmbeau, Când treceai, casele îşi deschideau porţile. Ieri fremătau încă pădurile, Casele şi-au tras peste ochi obloanele grele.
Mi-esti atat de aproape si totusi Atat de departe, atat de departe! Nu ne desparte Decat iazul cu lotusi.
Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut, Totul trece ca o trâmbă de nori, Vine vântul şi o destramă, Vântul care scutură flori. Nu te-ntrista că nimic nu se-ntoarce, Râurile curg toate spre mare. Oricât ai merge de repede, Nu poţi s-ajungi până la zare. Unii câini latră doar, alţii muşcă, Bivolii sunt negri şi-mpung. Pa pajiştea tânără, iezii Să-mbătrânească n-ajung. Lasă steaua să cadă chiar Dacă nu e de foc, ci de gheaţă....
Acum sunt un om în amurg, Fugi în munţii tăi, căprioară, Nu mai râvnesc să-ţi sărut buzele A doua oară, a treia oară. Acum sunt un om în amurg. Pieri din juru-mi, viclean bancher, N-am ce să mai fac cu aurul tău, Aurul n-are trecere în cer. Fiece zi are amurg, Fiece zi are şi zori. Toamna via e plină de struguri, Primăvara numai de flori. Acum sunt un om în amurg,...
Tristeţea ce-mi răsare în inimă amurg, Când apele sunt albe sau galbene ca norii, De nu va mai fi vorba ta blândă s-o alunge, Eu veşnic voi fi trist cu faţa ca amurgul.